Romanul s-a nascut antreprenor. Sau cel putin asa s-a crezut

Preambul

Una din legendele create in timpul revolutiei franceze a fost si aceea in care masele nemultumite manifestau innebunite de foame pe sub geamurile de la Versailles cerand paine, iar regina ar fi replicat: “Daca n-au paine, sa manance cozonac!” . Aceasta replica neinspirata a fost atribuita, pe nedrept, reginei Maria Antoaneta, dar a fost mai degraba una din diversiunile lansate atunci prin care s-au justificat cruzimile revolutionarilor impotriva casei regale.

Multa vreme am crezut ca urmatoarele sintagme sunt cu putere de axioma: “codrul este frate cu romanul” si “tot romanul s-a nascut poet”.

Este evident ca prima afirmatie nu mai este de actualitate, prin disparitia unuia dintre frati, care a cazut victima defrisarilor masive (din pacate nici fratele ramas nu se simte chiar bine). In schimb, este foarte interesant ca el a prevazut ca se va intampla asa, deoarece atunci cand poetul il intreba “Ce te legeni, codrule?”, el a raspuns profetic: “De ce nu m-as legana, /Daca trece vremea mea?” Si a trecut! In schimb am ramas cu ceva din aceasta fratie: furatul ca in codru!

Nici a doua afirmatie nu cred ca mai sta in picioare. Este suficient sa citim poezia contemporana, ca sa ne dam seama ca “tot romanul este poet” nu mai este de actualitate. Chiar si putina poezie contemporana de calitate care se mai scrie nu mai are cine sa o citeasca, acum avem cu totul alte preocupari.

In schimb, am inceput sa cred, la un moment dat, ca “romanul s-a nascut antreprenor”! Inca din anii ’90, imediat dupa revolutie, a inceput o frenezie a activitatii de privatizare, preferate fiind, in prima faza, tarabele si consignatiile. Daca pe vremea lui Liviu Rebreanu “demnitatea se masura in iugari de pamant”, atunci se “masura in numarul de tarabe sau consignatii”. Daca aveai un minim de trei tarabe sau o consignatie incepeai sa ai o oarecare valoare. Lucrurile au luat o amploare si mai mare odata cu reducerile de personal din fostele intreprinderi de stat, cand a inceput sa apara un fenomen necunoscut pe atunci, dar atat de familiar acum: somajul! Cel care era in aceasta situatie nefericita era imediat incurajat de cei din jur sa-si deschida o firma. Si i se dadeau exemple despre multi altii care au fost in situatia lui si care acum aveau ditamai firma si cu anexele de rigoare: vile, masini, concedii unde nici nu ar fi visat, etc. Parea ca cel mai bun lucru care ti se poate intampla este sa iti pierzi job-ul, pentru ca restul venea de la sine. Chiar guvernul si factorii politici incurajau antreprenoriatul si toata lumea era fericita ca nu mai trebuia sa fie preocupata de crearea altor locuri de munca in locul celor disparute. Adica lucrurile devenisera extrem de simple: “Nu ai loc de munca, deschide o firma!”. Si aceasta frenezie a tinut mai mult timp, chiar se ajunsese in situatia in care angajatii se cereau in somaj ca isi incerce fortele in domeniul particular.

Dar pe masura ce a trecut timpul, majoritatea temerarilor avea sa se convinga ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple si ca antreprenoriatul mai presupune, in afara de vointa, si anumite abilitati si cunostinte economice. Probabil ar fi fost sanse mai mari de reusita daca ar fi aparut scoli pragmatice sau consilieri bine pregatiti, cu o buna experienta de business, care sa ii sustina in demersurile lor pe cei care infiintau o firma.

Si din acest motiv foarte multi nu au stiut cum sa isi conduca micul business si s-au trezit ca nu dupa mult timp au trebuit sa inchida. Si pierderile au fost multiple, atat pentru temerarul care a incercat, dar si pentru furnizorii lui care nu au reusit, poate, sa isi incaseze toate facturile. In plus, faptul ca majoritatea acestor firme nu stiau sa concureze decat prin pret au dus la o erodare generala a pietei, afectand si firmele stabile. Ca sa dau si un exemplu: concurenta neloiala a comertului stradal (care a fost unul dintre canalele majore prin care s-a dezvoltat economia subterana) facuta comertului traditional (care a devenit apoi o victima facila comertului international).

Trecerea Romaniei la capitalism a avut ca rezultat si translatarea Romaniei la o noua structura a ponderilor sectoarelor de activitate si, implicit, a necesarului de forta de munca. Cel putin doua sectoare aveau sa capete o pondere mult mai mare decat o aveau inainte si anume, comertul si serviciile. De aceea cred ca ar fi fost mult mai util daca, in paralel cu incurajarea spiritului antreprenorial, s-ar fi dezvoltat programe de reconversie profesionala eficiente. Astfel puteam avea acum o forta de munca mult mai bine calificata si mai pregatita sa faca fata schimbarilor, care trebuie sa recunoastem ca au fost, pentru multi dintre noi, dramatice. De exemplu, in retail este angajata cca 7-8% din forta de munca si tendinta este de crestere (in SUA sectorul absoarbe 10%) si nu avem inca scoli specializate de buna calitate. Si exemplele pot continua.

Faptul ca avem multe sectoare de activitate in care forta de munca din Romania nu este foarte bine calificata afecteaza, alaturi de alte cauze, productivitatea la nivel de angajat. Si asa cum scriam intr-un alt articol*, productivitatea scazuta este una dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta economia romaneasca. O productivitate scazuta are un dublu impact: firma are o pozitie fragila in piata, iar angajatii realizeaza venituri modeste.

Dupa ce ne-am convins ca nici antreprenori nu prea suntem, sau cel putin nu in conditiile acestea, va trebui sa mai cautam pana ce ne vom regasim vocatia. Dar pana vom reusi sa ne redefinim, un lucru il stim cu siguranta si anume ca nici “culegatori de capsuni” sau “babysitters” nu suntem!

Concluzii:

• Romania avea si are nevoie de antreprenori si cu cat sunt mai multi, cu atat mai bine! Dar ca sa fii antreprenor trebuie sa ai, printre altele, anumite calitati si cunostinte economice. Fara acestea este greu, daca nu chiar imposibil, sa creezi un business.
• Incurajarea antreprenoriatului este un lucru salutar, dar viitori antreprenori au mare nevoie de scoli si consilieri care sa ii invete sa isi gestioneze afacerea. Aceste scoli ar trebui sa fie foarte pragmatice si cu un grad mare de concretete.
• Aceste forme de sprijin ar fi cu atat mai utile cu cat acum s-a trecut in extrema cealalta si anume, dezamagiti de esecurile din anii ’90, putini romani se mai incumeta sa mai deschida o firma.
• Antreprenoriatul este o varianta interesanta pentru a absorbi o parte din forta de munca, dar nu este suficienta. Si ca sa fim realisti, antreprenor nu ar trebui sa devina cei care nu sunt multumiti de serviciul lor, ci cei care cred ca au o idee buna de afacere.
• Ramane o prioritate pentru orice guvern crearea de noi locuri de munca, fara de care va fi dificil sa avem o economie competitiva.
• Productivitatea in Romania este foarte scazuta si acest lucru are un impact puternic asupra calitatii vietii romanilor. Printre alte masuri care trebuie intreprinse* este si aceea de dezvolta adevarate scoli de formare in meseriile care au luat amploare (comert, servicii, etc). O forta cu cat este mai calificata, cu atat poate fi mai productiva.

Nota*: in articolele “Nu toti managerii pot fi lideri, dar toti pot fi umani” voi incerca sa surprind ce alte masuri sa pot intreprinde pentru cresterea productivitatii.