Provocarea retailer-ilor romani – mentinerea cotei de piata si a profitabilitatii

Factorii care ingreuneaza restructurarea firmelor de retail

Pe masura ce efectele crizei se simteau din ce in ce mai profund, pentru majoritatea managerilor a devenit evident ca lucrurile nu mai puteau merge ca inainte si ca trebuiau luate masuri de redresare a firmei. Fermitatea cu care s-au luat aceste masuri a avut intensitati diferite, in functie de felul in care fiecare antreprenor a evaluat gravitatea situatiei si de presiunile venite din partea creditorilor (banci, furnizori). Din pacate, efectele acestor masuri au fost de multe ori limitate si, printre motivele care au dus la acest fenomen, pot fi amintite:
• Top managerii erau legati afectiv de anumite activitati, locatii, proiecte, chiar daca nu erau performante si au continuat sa le mentina.

• Incapacitatea companiilor de a-si dezvolta cu resurse interne metodologiile si instrumentele necesare pentru evaluarea obiectiva a performantelor magazinelor sau a diferitelor departamente.

• Un nivel mare de captivitate fata de furnizorii de spatii, datorat contractelor de inchiriere dezavantajoase, cu clauze de exit foarte costisitoare. Lipsa de lichiditati a ingreunat negocierea cu proprietarii de spatii pentru reducerea chiriilor, acestia nefiind dispusi sa faca reduceri substantiale inaintea platii debitelor restante.

• Furnizorii de marfuri nu au mai mentinut nivelul discounturilor initiale, incercand prin acest demers sa isi acopere pierderile provocate de intarzierea platilor.

• O parte din angajatii de top au preferat sa caute firme mai sigure, pentru a preintampina pierderea locului de munca in cazul in care angajatorul curent nu se mai putea redresa.

• Lipsa de experienta a top managementului pentru rezolvarea situatiilor de criza, in acest sens fiind necesare nu numai aptitudini foarte bune, ci si foarte multa experienta in procese de restructurare sau reorganizare.

• Cheltuieli mari cu salariile compensatorii implicate de reducerile de personal.

• Lipsa unei analize comparative privind structura costurilor din segmentul de retail din care face parte firma, pentru a se identifica tipurile de costuri cele mai influentabile si asupra carora era necesara o interventie cu precadere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *